Educaţia în domeniul medical reprezintă o tradiţie a oraşului Cluj-Napoca. Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu", a cărei istorie datează încă din anii 1500, este astăzi una dintre cele mai renumite şi apreciate universităţi medicale, nu numai din România, ci din întreaga lume.

În fiecare an, porţile UMF "Iuliu Haţieganu" se deschid pentru a primi studenţi din toată lumea, francofoni şi anglofoni, care vin entuziasmaţi să studieze în unul dintre cele trei mari domenii de studiu: Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie. Ȋn prezent, în universitate studiază mai mult de 8000 de studenţi din România şi din peste 60 de alte ţări.

După absolvire, majoritatea studenţilor se întorc în ţările natale sau se stabilesc în diferite colţuri ale lumii pentru a-şi continua studiile cu un rezidenţiat, masterat sau doctorat. Cei mai mulţi dintre ei, pe lângă însuşirea cunoştinţelor dobândite în anii petrecuţi alături noi, au stabilit şi relaţii de prietenie. De la simpli străini, ajungându-se la legături de prietenie între colegi, sau între ei şi colectivul UMF.

Cu scopul păstrării unei legături strânse, pentru ca absolvenţii noştri să beneficieze de o experienţă de talie mondială şi, cel mai important, pentru a îi menţine informaţi şi în contact cu oraşul Cluj-Napoca şi alţi UMF-işti, oriunde ar fi în lume şi orice ar face, am creat Asociaţia Alumni UMF "Iuliu Haţieganu".

Dorim să stimulăm interesul pentru activităţile universităţii, încurajând intelectual şi emoţional legăturile formate între universitate şi membrii săi. Nu în ultimul rând, intenţionăm să fim alături colegilor noştri, prin sprijin şi ajutor în primii paşi pe care îi fac în drumul greu şi anevoios spre realizarea unei cariere profesionale de succes.